> P.S. Iau o pauză de la limbajul de lemn și merg să-mi îmbunătățesc
> vocabularul.
Înclin să-ți dau dreptate în mai tot ce ai zis, dacă nu chiar în
toate. Decizia revenirii la grafia â/î din 1992, cu aplicare de la 1
ianuarie 1993, a fost evident nefericită, nu a fost sugerată ori
argumentată de specialiști. Așa cum mai spuneam și pe aici, ar fi avut
noimă revenirea „în bloc” la normele Pușcariu din 1948, asta măcar ar
fi fost ceva coerent, de la A la Z. Așa cum s-a făcut e fără
comentarii. Ce să comentezi, de fapt?
>> P.S. Iau o pauză de la limbajul de lemn și merg să-mi îmbunătățesc >> vocabularul.
> Înclin să-ți dau dreptate în mai tot ce ai zis, dacă nu chiar în > toate. Decizia revenirii la grafia â/î din 1992, cu aplicare de la 1 > ianuarie 1993, a fost evident nefericită, nu a fost sugerată ori > argumentată de specialiști. Așa cum mai spuneam și pe aici, ar fi avut > noimă revenirea „în bloc" la normele Pușcariu din 1948, asta măcar ar > fi fost ceva coerent, de la A la Z. Așa cum s-a făcut e fără > comentarii. Ce să comentezi, de fapt?
Având acestea în vedere, cum rămâne cu cine decide cum e limba de fapt ? O țară a fost neputincioasă în față deciziei câtorva oameni. Apoi televiziunile și ziarele au mâncat decizia pe pâine bucuroși că au ceva nou.
> > Înclin să-ți dau dreptate în mai tot ce ai zis, dacă nu chiar în > > toate. Decizia revenirii la grafia â/î din 1992, cu aplicare de la 1 > > ianuarie 1993, a fost evident nefericită, nu a fost sugerată ori > > argumentată de specialiști. Așa cum mai spuneam și pe aici, ar fi > > avut noimă revenirea „în bloc" la normele Pușcariu din 1948, asta > > măcar ar fi fost ceva coerent, de la A la Z. Așa cum s-a făcut e > > fără comentarii. Ce să comentezi, de fapt?
> Având acestea în vedere, cum rămâne cu cine decide cum e limba de > fapt ? O țară a fost neputincioasă în față deciziei câtorva oameni. > Apoi televiziunile și ziarele au mâncat decizia pe pâine bucuroși că > au ceva nou.
Pentru cine își mai aduce aminte, în '93 exista o singură televiziune, cea de stat. Iar ziarele nu au digerat prea bine acea decizie a Academiei, foarte multe au continuat să scrie după regulile vechi. Chiar și în ziua de azi mai există presă scrisă cu î din i.
On 27 Iun, 09:47, "Alexandru Szasz" <alex...@gmail.com> wrote:
> Având acestea în vedere, cum rămâne cu cine decide cum e limba de fapt ?
> O țară a fost neputincioasă în față deciziei câtorva oameni.
> Apoi televiziunile și ziarele au mâncat decizia pe pâine bucuroși că
> au ceva nou.
Specialiștii trebuie să fie lăsați să decidă. Se poate face o
dezbatere publică unde să se expună părerile pro și contra, dar
decizia finală trebuie să le aparțină specialiștilor. Dacă s-ar fi
făcut așa în 1993, așa-zisa reformă n-ar mai fi avut loc. O limbă
simplificată la nivel ortografic, așa cum a fost pînă în 1993 este mai
potrivită pentru timpurile actuale, în care toată populația scrie mult
și rapid, condiții oricum propice pentru greșeli de ortografie.
Revenirea la ortografia de înainte de 1993 va avea ca efect și o
scriere mai ușoară cu diacritice, pentru că de fapt vor fi folosite în
majoritatea timpului doar 4 din ele, nu 5 ca acum.
Problema apare atunci cînd specialiștii nu sînt lăsați să decidă
(cazul 1993) sau cînd ei înșiși nu vor să ia deciziile, preferînd să
adopte curentul popular (cazul actual). Dar populația nu cunoaște în
amănunt situația din toate domeniile și atunci decizia populară are
mari șanse să fie greșită. Dacă în anii 90 li s-ar fi explicat
oamenilor că preluarea ca în original a cuvintelor englezești este pe
termen lung cauzatoare de mari probleme, lumea ar fi înțeles
necesitatea transcrierilor fonetice. Și dacă li s-ar fi spus că
această "politică" lingvistică a fost folosită dintotdeauna în română
pentru preluarea de cuvinte străine, lumea ar fi înțeles și mai bine
situația și ar fi acceptat-o.
Cei mai mulți români nu știu că foarte multe cuvinte folosite în viața
de zi cu zi nu sînt românești la origine, ci franțuzești sau nemțești,
iar aceste cuvinte au fost modificate față de cele originale prin
transcriere fonetică. Lumea ar protesta dacă acum li s-ar impune să
scrie "televiseur" în loc de "televizor", pentru "respectarea originii
cuvîntului". Nu se poate face o excepție pentru cuvintele englezești,
ele nu au o statură specială, nu aparțin unei limbi magice, ele
trebuie să urmeze același tratament ca și cuvintele din alte limbi
care au fost importate. Aici ar trebui explicată situația de către
lingviști și dacă ar face-o, lumea ar înțelege, mai ales că ar veni
din partea unor specialiști. Dar dacă lingviștii nu se implică, atunci
populația alege calea cea mai ușoară, adică preluarea directă a
cuvintelor străine, de unde va rezulta o creștere exponențială a
numărului de greșeli de scriere și de pronunție.
Atitudinea mioritică a lingviștilor români va duce la moartea limbii,
nu la evoluția ei, nici o limbă nu poate rezista la un influx atît de
masiv de cuvinte străine care nu respectă normele ortografice și
gramaticale existente în limba primitoare. Se va ajunge pînă la urmă
la o anarhie ortografică totală.
P.S. Acum chiar că iau o pauză de la discuții, n-am mai tradus de vreo
3 săptămîni și pînă la urmă lipsa traducerilor de softuri (sau
existența unora foarte slabe) a fost cea care a înclinat balanța în
favoarea limbii engleze în ce privește terminologia folosită în
informatică.
evolutia limbii nu este bine sa fie legiferata; am adus in
discutie reforma din 93 ca un exemplu despre riscurile
implicate de o abordare birocratica a limbii
Alf Lombard prezinta in 92 punctul de vedere al unui
observator extern in privinta acestei reforme (atunci era in
pregatire) si a celor anterioare ei:
http://moldova.go.ro/pagini/limba/lombard.htm
lingvistii rezonabili considera limba un organism
cu legi de dezvoltare proprii; asa cum nu se poate
legifera literatura sau muzica nationala, nu se
poate legifera nici evolutia limbii; rolul
specialistilor este de a studia si de a informa
asupra starii limbii (prin dictionare si studii);
noi utilizatorii putem fi nemultumiti de unele aspecte,
putem alege variante care ni se par noua rezonabile si
unele vor fi si adoptate (cam asa cum putem alege sa
nu cintam/ascultam manele, ci mai degraba muzica clasica)
intr-un context mai larg: multi oameni de buna credinta
sint acum tristi ca se inchide BBC Romania (era o voce
independenta, promova in romania valori democratice, etc)
intreb: oare nu membrii comunitatii ar trebui sa isi
creeze si sa promoveze astfel de voci? in ce masura isi
ating scopul daca sint venite "de sus"? sau altfel: se
poate face bine cu forta? in tarile libere de obicei nu...
altfel, limba nu e pe moarte... e dimpotriva, foarte zglobie,
intr-un moment interesant, de imperechere cu o limba germanica,
de puternica infuzie de cuvinte noi; asimilarea acestora ia timp;
perioade de acest gen au mai fost multe in istorie (limba
noastra s-a imperecheat cu majoritatea vecinilor :) )
si, dupa cum vedeti, n-a patit nimic inca; avem multe cuvinte
frumoase din latina, limbi slave, turca, maghiara, franceza,
germana, etc; despre perioada infuziei de franceza din secolul
19 puteti citi in caragiale...
deci: nu trebuie sa va asteptati la asimilarea peste noapte a
cuvintelor englezesti; cred ca e bina ca scriitorii sa modeleze
cuvinte si sa dea directii, lingvistii sa ne informeze, academicienii
sa doarma, iar noi sa fim liberi sa ne certam pe forumuri pt ce
credem de cuviinta :)
si... cu aceasta ocazie, imi urez la multi ani; mersi
liviu
> Având acestea în vedere, cum rămâne cu cine decide cum e limba de fapt ?
> O țară a fost neputincioasă în față deciziei câtorva oameni.
> Apoi televiziunile și ziarele au mâncat decizia pe pâine bucuroși că
> au ceva nou.
Nu a fost deloc așa. Pt cine nu știe (e prea tînăr) sau a uitat
(fenomen uzual) reamintesc faptele, foarte pe scurt.
În timp ce minerii făceau ravagii în București, iar – în general -
România își revenea greu din angoasa anilor ’70 și ’80, academicienii,
dorind - fără doar și poate – să arate că ȘI EI fac parte din
categoria celor care se bucură de căderea comunismului, au purces la
lansarea ideii (prin 1991) că revenirea la grafia cu â, specifică – nu-
i așa – epocii precomuniste, era firească. Au început dezbaterile. M-
am implicat și eu atunci (scriam la Tinerama) și am propus o dezbatere
națională, un colocviu, un simpozion, ceva, orice coerent și
științific. Evident, nu s-a întîmplat așa. Un coleg a scris și el un
articol-două, mai dur(e) ca ale mele. Toți de la Academiei eu fost
convinși că eram tot eu, dar semnînd cu pseudonim. Nu eram eu, nu
semnasem cu pseudonim nici eu, nici colegul. Urmarea a fost că mi s-a
interzis că mai scriu la Academica (publicația lunară a Academiei).
Pînă la urmă, la 1 ianuarie 1993 s-a impus cu forța grafia cu â, fără
colocviu, fără simpozion, fără nicio dezbatere, fără nimic. Unii nu au
adoptat-o și nici pînă azi nu o folosesc. Nu putem ignora că edituri
mari nu folosesc grafia cu â și pe bună dreptate.
Revenirea asta la â, cu argumentul că ar fi fost un soi de abandonare
simbolică a ortografiei comuniste (rîdeți, rîdeți, că e gratis), dar
nu la ortografia Pușcariu in toto, care ar fi avut noimă, face parte
din harababura începuturilor postcomuniste. Oameni fără creier,
desigur, dar cîte nu s-au întîmplat și se mai întîmplă sub ochii
noștri!
Aici te înșeli cînd afirmi că mass media ar fi preluat bucuroasă
„reforma” aia. E drept, pe atunci erau puține televiziuni, în schimb
presă (era să zic și eu „presă scrisă”, ca și cum presa ar putea fi
altfel decît scrisă!), nu a fost deloc bucuroasă, din contra. Multe
luni de zile,k nimeni nu a folosit â, pînă la urmă au început să
cedeze, alții nu au cedat nici pînă azi.
Există mult tragism aici, de care nefericita decizia nu a ținut seama.
Pe atunci, în Republica Moldova, oamenii trecuseră bucuroși la
alfabetul latin și, evident, au adoptat normele ortografice în vigoare
atunci. Nu au mai avut puterea să adopte și imbecilitatea cu â, motiv
pt care normele ortografice din Republica Moldovva sînt cele ante
1993. Ce s-a putut face sub Gorbaciov nu s-a mai putut sub urmași.
Cum văd eu viitorul? Păi într-un singur mod: revenirea la grafia cu î,
desigur. Nu cred că românii au puterea și aplecarea să facă o reformă
radicală și să diferențieze grafia diferită pt cele 3 instanțe ale lui
i, de exemplu (i vocalic, i semivocală – y și i ca notare a
palatalizării consoanei precedente, de ex. lupi, popi, nopți etc.( sau
instanțele lui î/â (vocală neutră propriu-zisă, vocală neutră nazală
și consoană sonantă, de ex. împărat, gînd - unde, de fapt, nu e niciun
î acolo, e m/n sonant, ṃ, ṇ). Ortografia din 1953, oricîtă încărcătură
politică a avut, nu a fost făcută aiurea și reflecta maxima
simplificare posibilă în limitele normelor stabilite de Titu Maiorescu
și ulterior modificate de cîteva ori. TOATE modificările ortografiei
limbii române pînă la cea din 1993 au fost SIMPLIFICATOARE, numai cea
din 1992 a fost COMPLICATOARE, dacă mă pot exprima așa (ca să evit
cuvîntul imbecil sau orice derivat al său).
Nu știu cît vă ajută această scurtă istorie, dar vă asigur că
modificările adoptate în 1992 cu aplicare de la 1 ianuarie 1993 nu au
fost făcute pe baza unor discuții serioase (nici măcar pe baza unor
discuții neserioase, pur și simplu s-au luat fără nicio discuție), a
fost un joc politic ieftin, girat de academicienii în vîrstă, așa, să
se afle în treabă. Consecințele au fost grave, au condus la cheltuieli
inutile, inclusiv la harababură și la bătaie de joc. DAr acestea fac
parte din harababura națională, din acest punct de vedere așa-zisa
reformă ortografică din 1992 se înscrie pe linia haosului național, a
bătăii de joc și a sinuciderii culturale pe care o practică multe
instituții, între care și Academia Română. Ce urmări pot avea
gesturile astea? Păi ce urmări pot să aibă? Grave, tragice... cum
altfel?
> > > Cred că pe celălalt locație l-am întâlnit doar în combinația „locație de
> > > gestiune", care nu m-a preocupat niciodată să aflu ce înseamnă de fapt.
Păi e o folosire aiurea a termenului „locație”.
> > În limba vorbită nu l-am auzit (locație), iar la televiziuni locale nu mă uit.
> > Dar e vreun motiv pentru care să fie folosit locație în loc de „loc",
> > „amplasare", etc ?
> > Mi se pare ca și situațiile „atribuțiune" - „atribuție". Suntem mai
> > intelectuali dacă lungim cuvântul ?
Bre, locație are alt statut decît atribuțiune față de atribuție,
atribuire sau față de atribut... ce naiba...
> Te rog nu confunda. E vorba de locație, nu locațiune
Aoleo, cum complicați lucrurile așa, să vă aflați în treabă...
(există cuvântul
> ăsta?) și exemplul dat (de Cristi?) cu locația de filmare cred că
> exprimă foarte bine diferitele nuanțe.
> Salutări,
> Andrei
> --
> If you can't explain it simply, you don't understand it well enough.
> (Albert Einstein)
>> Având acestea în vedere, cum rămâne cu cine decide cum e limba de fapt ? >> O țară a fost neputincioasă în față deciziei câtorva oameni. >> Apoi televiziunile și ziarele au mâncat decizia pe pâine bucuroși că >> au ceva nou.
> Nu a fost deloc așa. Pt cine nu știe (e prea tînăr)
Dacă începem cu chestii din astea, tu ai bube, tu ai coșuri ... n-are sens să discutăm. Să ne limităm la argumente.
> > Nu a fost deloc așa. Pt cine nu știe (e prea tînăr)
> Dacă începem cu chestii din astea, tu ai bube, tu ai coșuri ... n-are
> sens să discutăm.
> Să ne limităm la argumente.
Alex,
Argumente sînt. Nu e vorba nici de bube, nici de coșuri, voiam să
precizez că aproape nimeni nu a lăudat trecerea la grafia cu â, a fost
o convulsie a perioadei post-comuniste (cîte nu s-au făcut atunci
aiurea!) și nu e bine ca lumea să creadă că a fost cine știe ce ori să
creadă că gata, s-a terminat cu reforma ortografică a limbii române.
Nu am nici un dubiu că, după dispariția actualei generații de dirijori
culturali, se va rediscuta ortografia limbii române. Nu are cum să fie
altfel.
Nu sînt nici invidios, nici nu voi posturi, dar – efectiv – generația
asta nu a adus nimic bun culturii române. e drept că, în perioada
postcomunistă, cultura română în ansamblu nu o duce deloc bine, iar
mai tinerii dirijori culturali nu fac nici ei mare lucru, adesea
învîrt fecalele trecutului fără să propună alternative, soluții...
Prostia și incompetența au o fantastică putere de regenerare.
Spun toate astea fiindcă veni vorba, nu au mare legătură cu subiectele
de aici, totuși e bine să se știe.
Cel mai tare mi-a plăcut faza "Academia Română, în virtutea
drepturilor și obligațiilor sale stabilite prin Legea nr. 752/2001".
Traducere:
"Noi suntem tari că avem mașină cu 1B. În ultimii n-șpe ani am făcut
și altceva decât "nicio". Dacă vreți să știți, momentan lucrăm intens
să băgăm cireșile-n dex. Vă rugăm să nu ne mai ignorați! Semnat
Academia, o instituție de înaltă virtute spirituală românească."
On 27 Iun, 18:17, liviu <li...@linuxship.ro> wrote:
> evolutia limbii nu este bine sa fie legiferata; am adus in
> discutie reforma din 93 ca un exemplu despre riscurile
> implicate de o abordare birocratica a limbii
Nu e vorba de legiferarea evoluției, ci de stabilirea unor reguli
clare după care limba să se dezvolte. Una din ele trebuie să se refere
la importul de neologisme. Și această regulă trebuie să prevadă
preluarea lor ca în original doar dacă se conformează regulilor de
pronunție și de scriere caracteristice limbii române, în caz contrar
trebuie transcrise fonetic. Dacă nu se pune în vigoare această regulă
va ieși un haos total, iar lumea va face greșeli de scriere pe bandă
rulantă. Unul din marile avantaje ale limbii române e că se citește
cum se scrie, ceea ce o face ușor de învățat. Nu se poate renunța la
acest avantaj de dragul limbii engleze, ar fi cel mai ridicol lucru cu
putință și o nouă demonstrație a servilismului românesc crescînd față
de o națiune aflată într-o poziție de forță (economică, militară și
culturală) la un moment dat.
> lingvistii rezonabili considera limba un organism
> cu legi de dezvoltare proprii; asa cum nu se poate
> legifera literatura sau muzica nationala, nu se
> poate legifera nici evolutia limbii; rolul
> specialistilor este de a studia si de a informa
> asupra starii limbii (prin dictionare si studii);
> noi utilizatorii putem fi nemultumiti de unele aspecte,
> putem alege variante care ni se par noua rezonabile si
> unele vor fi si adoptate (cam asa cum putem alege sa
> nu cintam/ascultam manele, ci mai degraba muzica clasica)
Limba are într-adevăr o evoluție proprie, însă în toate țările această
evoluție este înspre entropie, înspre dezintegrare. Lumea a putut să
vorbească liber începînd cu secolul 20, unele popoare mai devreme,
altele mai tîrziu. Nu au mai existat aproape nici un fel de
constrîngeri în ce privește limbajul. Și unde s-a ajuns ? La
proliferarea acccentuată a agramatismelor și la folosirea exagerată de
vulgarități. Lăsați să aleagă, oamenii au ales să vorbească
necivilizat, nu civilizat. Nimeni n-a intervenit, nimeni n-a zis că
această evoluție este rea și astfel ea va continua. La fel vor sta
lucrurile în cazul gramaticii, lumea va prefera să scrie incorect,
fără nici un fel de reguli, pentru că e mai ușor. Chestia cu manele și
muzica clasică este bine aleasă. Probabil că în 20 de ani nu va mai
asculta nimeni muzică clasică. Tocmai aici e atitudinea mioritică, să
vezi că se întîmplă ceva rău și să-ți spui că asta e evoluția, că nu
trebuie intervenit. Ba trebuie intervenit, trebuie promovată
alternativa, nu trebuie ca evoluția negativă să fie lăsată să cîștige
prin inexistența alternativei. Altfel vorbim de fatalism și acesta a
fost o problemă a românilor de cînd se știu.
Părerea că lingviștii nu intervin în evoluția limbii e greșită, au
făcut-o și trebuie s-o facă în continuare, ei sînt cei care cunosc cel
mai bine acest domeniu. Toate limbile au avut reforme ortografice în
secolele 19 și 20. Acestea au fost făcute de lingviști și în general
au vizat simplificarea ortografiei. Francezii au avut o astfel de
reformă în 1990 și printre altele au renunțat la accentul circumflex
pe I și U în majoritatea cazurilor: http://www.orthographe-recommandee.info/comment.htm
Lipsa intervenției la momentul potrivit a dus în cazul românei la o
evoluție negativă. Se poate lua doar exemplul diacriticelor, în care
lingviștii români nu s-au implicat în definirea standardelor
internaționale și ulterior i-au lăsat pe cei de la Microsoft să facă
ce vor. În plus lingviștii nu au insistat pe lîngă ministerele
culturii și educației ca să se impună obligativitatea vînzării de
tastaturi cu caractere românești. Asta a dus în principal la
nefolosirea diacriticelor și în mod secundar la problemele de afișare
ale diacriticelor corecte. A fost bine faptul că lingviștii nu au
intervenit și că au lăsat limba să se "dezvolte" de la sine ? Normal
că nu și culmea e că ei înșiși recunosc asta. Rodica Zafiu, cea căreia
i s-a luat interviul de la care a pornit discuția are o rubrică
permanentă despre limbă în România Literară. Ei bine, în ultimul număr
ea scrie tocmai despre nepăsarea studenților de la filologie în ce
privește scrisul cu ortografia corectă:
=======================
De ani buni, m-am obișnuit să precizez, la începutul fiecărui curs, că
lucrarea finală poate fi scrisă de mînă sau la calculator; în cel de-
al doilea caz (preferabil pentru ușurința lecturii, dar nu un ideal în
sine), trebuie folosite diacriticele românești. Cu toate acestea,
procentul de lucrări care nu se supun acestei cerințe e foarte mare;
ba chiar crește, în loc să scadă. Dacă în trecut putea funcționa scuza
mijloacelor modeste, e multă vreme de cînd programele au posibilitatea
scrierii cu semnele specifice alfabetului românesc. Eșecul didactic al
profesorului poate fi corectat, în anul viitor (va preciza, negru pe
alb, în indicațiile despre cerințele de examen, că lucrările fără
diacritice nu vor primi notă)
========================
Se poate observa că atîta timp cît scrisul cu diacritice este lăsat la
latitudinea studentului, acesta nu-l va folosi. E alegerea lui (ei),
dar e oare un lucru bun ? Deci dacă niște viitori specialiști în
domeniul limbii române aleg să scrie incorect ortografic, la ce ne
putem aștepta de la populația generală ? E bine să nu se intervină ?
Evident că nu, dovadă că de anul viitor folosirea diacriticelor va fi
o condiție esențială, pînă și adepții neintervenționismului au văzut
că altă soluție nu există. Se vede deci că intervenționismul în
sprijinul evoluției pozitive este calea care trebuie urmată. Merită
citit tot articolul din RL : http://www.romlit.ro/www/texte08s/rl23/2-15-2.html
> altfel, limba nu e pe moarte... e dimpotriva, foarte zglobie,
> intr-un moment interesant, de imperechere cu o limba germanica,
> de puternica infuzie de cuvinte noi; asimilarea acestora ia timp;
> perioade de acest gen au mai fost multe in istorie (limba
> noastra s-a imperecheat cu majoritatea vecinilor :) )
> si, dupa cum vedeti, n-a patit nimic inca; avem multe cuvinte
> frumoase din latina, limbi slave, turca, maghiara, franceza,
> germana, etc; despre perioada infuziei de franceza din secolul
> 19 puteti citi in caragiale...
Asimilarea cuvintelor străine preluate ca atare este imposibilă, chiar
pe termen lung, din două motive. Primul e legat de scrierea și
pronunțarea lor, care nu va fi niciodată deprinsă de toată populația
și al doilea de faptul că importurile nu se vor limita la engleză, e
foarte probabil să apară și unele din spaniolă, italiană și franceză,
limbi cu care românii sînt în contact mai puternic la modul real
(locuiesc în țările respective) decît cu engleza. Mulți se vor
întoarce definitiv peste 10-15 ani în România și vor aduce cu ei și
cuvinte străine.
Dacă faci un sondaj pe stradă și-i pui pe oameni să scrie cuvinte ca
"seed" sau "tool" majoritatea nu vor ști s-o facă, vor scrie "sid" și
"tul". N-ar ști să scrie nici dacă le spui de cuvinte ca "lingerie",
"culotte" sau "maillot". Dar aici se vede diferența de atitudine, în
timp ce cuvintele franțuzești au fost transcrise fonetic înainte de
introducerea în română (și au rezultat "lenjerie", "chilot", "maieu"),
cuvintele englezești au fost preluate ca în original. N-a spus nimeni
să nu se importe cuvinte dacă ele sînt necesare, dar ele trebuie
adaptate limbii române, așa cum s-a făcut cu cuvintele rusești,
turcești, franțuzești, nemțești, ungurești, bulgare, etc. Limba română
n-a pățit nimic de-a lungul timpului de la importurile de cuvinte
tocmai din cauza acestei adaptări care a transformat cuvintele străine
în unele ușor de scris și pronunțat de către români. Dacă acest lucru
a funcționat și a făcut limba mai puternică, nu văd de ce ar fi
abandonat acum. Scopul principal e să ai o limbă ușor de învățat și de
folosit de către populație, nu una împopoțonată cu mii de cuvinte
străine care îi îngreunează învățarea și folosirea.
Revenind un pic la controlul asupra limbii, hai să luăm o analogie.
Limbajele de programare sînt și ele alcătuite pe principii
asemănătoare cu limbile obișnuite, adică au și ele o sintaxă care
impune anumite convenții de scriere. Există cineva (producătorul,
autorul) care controlează modul în care evoluează aceste limbaje de
programare, nu poate oricine să facă ce modificări vrea la ele, nu
poate oricine să folosească ce variabile vrea și ce sintaxă vrea. La
fel și în cazul unor proiecte mari care sînt dezvoltate de comunități
de programatori, există mereu cineva care hotărăște ce este acceptat
și ce nu, ce merge și ce nu, dezvoltarea nu e haotică, nu e lăsată pe
mîna maselor. Atunci de ce limba ar trebui lăsată la bunul plac al
oamenilor de pe stradă ? Este ea mai puțin importantă decît un limbaj
de programare folosit de un calculator ? Din contră, e mult mai
importantă, pentru că ea e limbajul de programare folosit de creierul
uman.
Îți plac textele (foarte) lungi, de tip eseu. Prea bine, să încercăm o
punere la punct (nu în sens negativ, ci – mai degrabă – rezumativ):
> > evolutia limbii nu este bine sa fie legiferata; am adus in
> > discutie reforma din 93 ca un exemplu despre riscurile
> > implicate de o abordare birocratica a limbii
Da, dacă am trăi într-o țară de limbă engleză, nu ar fi nici o
academie care să legifereze limba, trăim însă într-o țară
„legiferală”, ca să zic așa, în care există NUMAI anumite instituții
care pot face ceva (au dreptul să facă), cum este – în cazul nostru –
Academia. Cum s-a achitat de sarcina asta? Inițial (final de secol
XIX), în general bine, ulterior din ce în ce mai prost, iar după al
doilea război mondial – foarte prost. S-a reflectat clar noua
atmosferă „de lucru” adusă de invadatori, iar – după plecarea lor – nu
shimbăm nimic, tovarăși, e bine așa. Cred și eu, e o mînă de oameni
care iau bani frumoși, se plimbă la diverse reuniuni și simpozioane ca
ambasadori ai culturii române etc. Ei sînt cei care ne reprezintă!
> Nu e vorba de legiferarea evoluției, ci de stabilirea unor reguli
> clare după care limba să se dezvolte. Una din ele trebuie să se refere
> la importul de neologisme. Și această regulă trebuie să prevadă
> preluarea lor ca în original doar dacă se conformează regulilor de
> pronunție și de scriere caracteristice limbii române, în caz contrar
> trebuie transcrise fonetic.
Nu știu să fi făcut cineva așa ceva în vreo țară și mă îndoiesc că
România va fi prima care să inoveze așa ceva. Teoretic, ar fi bine.
Practic, știm cu toții cu e.
Dacă nu se pune în vigoare această regulă
> va ieși un haos total,
Păpi nu e haos total deja? Cît haos „mai total” decît asta se poate
imagina?
iar lumea va face greșeli de scriere pe bandă
> rulantă.
Păi a făcut, face și va face.
Unul din marile avantaje ale limbii române e că se citește
> cum se scrie, ceea ce o face ușor de învățat. Nu se poate renunța la
> acest avantaj de dragul limbii engleze,
Hm aici greșești. Limba română are destule excepții nefonetice, de
care nu-ți dai seama, probabil (i notează cel puțin trei instanțe
fonetice, la fel â/î, leoarcă se pronunță cu ö semivocalic, o notează
și vocala o și semivocala w, doar că un pic mai slabă ca în engleză
etc. etc).
Și limba engleză a avut scriere fonetică pe vremea lui Chaucer sau,
mai clar, TOATE limbile au avut scriere fonetică la început,
fonetismul a fost abandonat pe parcurs pt a nu ucide tradiția
culturală. În vremea lui Shakespeare engleza încă mai era o țîră
fonetică, marea evoluție a avut loc în timpul marilor migrații peste
ocean.
[...]
[...]
> Lipsa intervenției la momentul potrivit a dus în cazul românei la o
> evoluție negativă. Se poate lua doar exemplul diacriticelor, în care
> lingviștii români nu s-au implicat în definirea standardelor
> internaționale și ulterior i-au lăsat pe cei de la Microsoft să facă
> ce vor.
Cred că folosirea generică a termenului „lingviști” este eronată,
deoarece nu tagma are rol legislativ aici ci, precis, grupul de
lingviști de la Academie, instituția numită Institutul de Lingvistică
al Academiei. Orice alt grup lingvistic o poate face (cum a făcut),
dar degeaba. Mai devin și ridicoli cu insistențele lor (sînt unul
dintre aceștia din urmă).
În plus lingviștii nu au insistat pe lîngă ministerele
> culturii și educației ca să se impună obligativitatea vînzării de
> tastaturi cu caractere românești. Asta a dus în principal la
> nefolosirea diacriticelor și în mod secundar la problemele de afișare
> ale diacriticelor corecte.
Iar greșești: „lingviștii nu au insistat”, nu lingviștii, omule, acei
lingviști citați mai sus. Crezi că o vor face mîine? Nu, nu cred.
A fost bine faptul că lingviștii nu au
> intervenit și că au lăsat limba să se "dezvolte" de la sine ? Normal
> că nu și culmea e că ei înșiși recunosc asta. Rodica Zafiu, cea căreia
> i s-a luat interviul de la care a pornit discuția are o rubrică
> permanentă despre limbă în România Literară. Ei bine, în ultimul număr
> ea scrie tocmai despre nepăsarea studenților de la filologie în ce
> privește scrisul cu ortografia corectă:
Ha, aruncă vina pe studenți! Bravos, madame, mes hommages.
> =======================
> De ani buni, m-am obișnuit să precizez, la începutul fiecărui curs, că
> lucrarea finală poate fi scrisă de mînă sau la calculator; în cel de-
> al doilea caz (preferabil pentru ușurința lecturii, dar nu un ideal în
> sine), trebuie folosite diacriticele românești. Cu toate acestea,
> procentul de lucrări care nu se supun acestei cerințe e foarte mare;
> ba chiar crește, în loc să scadă. Dacă în trecut putea funcționa scuza
> mijloacelor modeste, e multă vreme de cînd programele au posibilitatea
> scrierii cu semnele specifice alfabetului românesc. Eșecul didactic al
> profesorului poate fi corectat, în anul viitor (va preciza, negru pe
> alb, în indicațiile despre cerințele de examen, că lucrările fără
> diacritice nu vor primi notă)
sigur, așa e, am avut și eu studenți care au tentat să-mi facă
lucrarea de diplomă fără diacritice și le-am returnat-o cu notele cum
se face treaba ca lumea. Le-au făcut cum trebuie. Dar nu e/era vina
lor, desigur.
> ========================
[...]
Rstul nu-l mai comentez, poate fi, în esență, corect.
> Atunci de ce limba ar trebui lăsată la bunul plac al
> oamenilor de pe stradă?
:)
chiar asa; as mai adauga daca imi permiti si
massmedia, economia si, nu in ultimul rind,
gindirea; daca le lasam la cheremul fiecaruia
se duce dracului rapita
pt culoare, in 1822 se protesta cam la fel pe forumuri:
„Dar teamă îm ieste pentru frumusețea limbii noastre, care
abia acum începuse să înflorească, ca nu cumva peste puțină vreme
să cază întru mai rea veștejiciune și stricăciune decât întâi,
pildă având la aceasta pe unii din romanii noștri cei iubitori de
învățătură carei au început dă acum a întrebuința la scrisorile lor
cuvinte streine, cum: onorat, sențeretate, cultivire, nobil și altele
c-acestea, pe care mai nainte nicidecum nu le cunoștea și nici navea
trebuință să le cunoască“
iar cuvintele importate pe atunci sunau cam asa:
fani ai italienei: cvalità,congiunțione, dipendență,
otativă, sostantiv, istrument, narturale(!)
fani ai transcrierii fonetice: tyrănnie,vițăroa
latini: athomus
si, evident, la loc de cinste, puristii
- Vocabular de vorbe streine în limba română
al lui Ion Heliade Rădulescu, adica un dictionar
roman-roman (in stinga cuvintele "vechi", slave, "straine
limbii", care ar trebui uitate si in dreapta
corespondentele noi, latine, cool):
si, ca sa destindem atmosfera, un cuvint importat
si explicat tot atunci, de data asta din greaca:
erotomanie “din grec, adică râvnă, poftă piste fire dă amor,
înverșunare oarbă dă amor, dă dragoste”;
deci, ce avem?
multe pareri - si atunci si acum;
multe propuneri, unele mai bune, unele mai rele - si atunci si acum;
s-a sarit peste cal - si atunci si acum
atunci erau unii rusinati de cuvintele slave, acum de englezisme,
fiecare importa atunci cum il taia capul, si cam asa e si acum :)
a patit ceva limba? au ramas "importurile" nealterate?
s-a "relatinizat" complet limba? ar fi fost bine?
unele propuneri din cele de atunci au fost adoptate, altele nu,
si asta, in principiu, dupa bunul plac al oamenilor de pe strada
ajutati si ghidati uneori de scriitori, traducatori, lingvisti
va reamintesc ca Scoala ardeleana, Heliade Radulescu si,
ei bine, Eminescu nu erau institutii de stat; au avut mare
influenta, insa nu totala si asta e bine, pentru ca altfel
ati fi avut nevoie de dictionare roman-roman acum; eu cred
ca e bine sa ne tinem sub control nostalgiile autoritariste
cit despre atitudinea "mioritica", da, era si atunci,
este si acum, insa eu nu o gasesc in acelasi loc cu dvs;
eu stiu ca miorita este plingerea nepunticioasa a unei oi
despre soarta cruda a ciobanasului...
bălan pare, mai degrabă, un tracism, cum am arătat pe larg altundeva.
> sfânt -> sant (favoritul meu)
Vorba slavonească e de origine latină, de unde s-a propagat ulterior
prin jur.
[...]
[...]
> multe pareri - si atunci si acum;
Bineînțeles, românii-s părelnici, atunci ca și cum, de aceea avem mass
media „impresioniste”!
> multe propuneri, unele mai bune, unele mai rele - si atunci si acum;
> s-a sarit peste cal - si atunci si acum
> atunci erau unii rusinati de cuvintele slave, acum de englezisme,
> fiecare importa atunci cum il taia capul, si cam asa e si acum :)
Păi normal, cine a spus că azi ar fi altfel?
[...]
> va reamintesc ca Scoala ardeleana, Heliade Radulescu si,
> ei bine, Eminescu nu erau institutii de stat; au avut mare
> influenta, insa nu totala si asta e bine, pentru ca altfel
> ati fi avut nevoie de dictionare roman-roman acum; eu cred
> ca e bine sa ne tinem sub control nostalgiile autoritariste
Eliminarea autorităților birocratice, dovedit cu rol negativ, ar fi
acum bine venită, în sfîrșit. Pe vremea aia, nu era prea clar și,
poate, nici recomandabil. Acuma da...
da... insa continea î si asta era o vina suficienta
in faza a doua, trebuia sa fie scris "adûnc" :)
posibil cu speranta ascunsa ca "oamenii de pe strada"
vor uita cu vremea de î si vor spune "adunc";
cam asa cum e o posibilitate sa obtinem azi acelasi
efect cu "sunt/suntem"
Liviu, vii cu argumente care nu au nici o relevanță tocmai pentru că
nu iei în calcul contextul istoric, mult diferit în secolul 21 față de
cel din secolele 18-19. Gradul de maturizare al românei din secolul 21
nu se compară cu cel din secolele 18-19 în care se încercau tot felul
de soluții pentru o limbă aflată încă în formare și care se confrunta
și cu o gramatică încă nepusă la punct. Importul de englezisme
neadaptate limbii române lovește tocmai în structura de bază a limbii
actuale, adică în regulile gramaticale. Iar a lăsa acest import la
bunul plac al oricui fără a se stabili niște reguli, poate avea
consecințe foarte grave prin transformarea gramaticii române într-o
întruchipare a anarhiei. Se și vede dealtfel că importul de englezisme
nu se rezumă la substantive care apoi sînt folosite conform gramaticii
române. Din ce în ce mai mult este preluat și pluralul existent în
engleză (tool - tools), deci unele cuvinte importate ignoră total
regulile de formare a pluralului în română. Și au început să fie
preluate și verbe englezești care sînt și ele conjugate după bunul
plac al celui care scrie. Iar peste toate intervine cratima, folosită
ca liant între englezisme și sufixele românești chiar și acolo unde nu
este cazul.
Nu-i e nimănui rușine de englezisme, problema este că unele din ele
creează dificultăți de scriere și pronunțare a limbii, deci fac mai
mult rău decît bine. Acest lucru nu s-a mai întîmplat în română în
ultimii o sută de ani, a existat o regulă nescrisă ca importul de
neologisme să se facă în așa fel încît să nu afecteze caracteristica
românei de a se citi cum se scrie. Așa că acele neologisme care nu
respectau regula erau adaptate prin transcriere fonetică, indiferent
de limba de proveniență (ger. Scheibe=>Șaibă, fr. Frein=>Frînă, eng.
Match=>Meci). Cele care se puteau citi ușor de către români nu erau
modificate la nivelul scrierii, dar evident că nu se mai pronunțau ca
în original (ger. Turn=>Turn, fr. Restaurant=>Restaurant, eng.
Scanner=>Scaner).
Pe de altă parte ar trebui importate doar cuvinte care nu au deja un
corespondent în română. Ce rost are să fie folosit englezismul
"cooler", prezent peste tot pe forumuri și în reviste dacă se poate
traduce perfect prin "răcitor" ? Iar acest cuvînt englezesc nu numai
că nu este necesar, el mai produce și dificultăți de pronunțare,
intrînd în conflict cu modul de pronunțare a cuvintelor românești.
Vocala dublă OO este citită OO în română, dar e citită U în engleză.
Dacă acest cuvînt ar fi importat în mod oficial (ar fi băgat în
dicționare) atunci regula conform căreia în română OO se citește OO
(cooperare, alcool) nu va mai fi general valabilă, introducîndu-se
excepții pentru (multele) englezisme care o conțin cum sînt "tool",
"cool", "boot" și altele. Deci ce facem, aruncăm la gunoi o regulă de
pronunțare a cuvintelor românești de dragul cuvintelor englezești care
conțin gruparea OO ? Și facem la fel și pentru englezismele care
conțin EE de genul seed sau feed ? Stabilim o regulă specială conform
căreia "I"-ul din "driver" se pronunță "AI" ca în engleză ? Ar fi
absurd să se procedeze în acest mod, engleza are niște reguli de
pronunțare specifice, româna are altele, ele nu se pot amesteca dacă
se dorește ca româna să rămînă o limbă cu reguli precise, nu cu unele
schimbătoare după originea fiecărui cuvînt în parte. Pronunțarea în
mod românesc trebuie să fie numitorul comun al tuturor cuvintelor
importate, indiferent de limba de origine.
Cît despre controlul asupra limbii el nu are cum să fie unul de tip
autoritar, tocmai pentru că lipsește modul de constrîngere, iar
supravegherea tuturor celor care scriu este imposibilă. Oricum modul
autoritar de acțiune nu are ce căuta în ce privește limba, lumea nu
trebuie să scrie și să vorbească corect din frică, ci din respect față
de propria persoană, pentru că scrisul și vorbitul corect sînt
indicatoare ale gradului de cultură. În afară de asta, lumea va
înțelege mult mai bine de ce e nevoie ca neologismele să fie adaptate
limbii române dacă acest lucru va fi explicat și nu impus fără a se da
vreo motivație. Deci "autoritarismul" promovat de autoritățile
lingvistice ar trebui să fie un fel de "explicativism", care să
lămurească și să ofere exemple. Din păcate în momentul de față
lingviștii de la IL se află în extrema cealaltă, a servilismului față
de gusturile populației, fiind gata să introducă în DOOM orice cuvînt
străin care e folosit pe scară largă, fără a-l modifica în vreun fel.
Ei/ele nu mai au nici un control asupra limbii, acesta a fost preluat
de marea masă de oameni inculți care își impune preferința
sentimentală sau exhibiționistă pentru cuvintele englezești
nemodificate, deși acest lucru strică limba română prin relativizarea
regulilor de pronunție.
Cel mai penibil lucru este că dacă nu se va face ceva, lingviștii de
la IL se vor plînge peste cîțiva ani de situația haotică din gramatica
română și se vor mira de modul greșit în care scriu chiar și studenții
la filologie, așa cum fac acum cînd vine vorba de diacritice. Și nu-și
vor da seama că de fapt cauza principală este neimplicarea IL în
evoluțiile din domeniul de care acest institut este responsabil.
> Pe de altă parte ar trebui importate doar cuvinte care nu au deja un > corespondent în română. Ce rost are să fie folosit englezismul > "cooler", prezent peste tot pe forumuri și în reviste dacă se poate > traduce perfect prin "răcitor" ?
Eu sunt de acord cu tine, dar pe ambalaj scrie mare „Cooler", ceea ce-l face greu de vândut ca „răcitor".
> > Pe de altă parte ar trebui importate doar cuvinte care nu au deja un
> > corespondent în română. Ce rost are să fie folosit englezismul
> > "cooler", prezent peste tot pe forumuri și în reviste dacă se poate
> > traduce perfect prin "răcitor" ?
Hm, din fericire aici (și în alte cazuri similare), chiar nu e nicio
autoritate care să reglementeze acest lucru.
Apoi, cooler nu e traductibil prin „răcitor”, acesta s-a consacrat a
traduce refrigerator / fridge, iar freezer se traduce prin congelator.
Cooler nu are un echivalent rezonabil. Oricum, chiar dacă ar fi avut,
tot cooler s-ar fi zis. Mouse, de exemplu, are echivalent, dar se zice
maus, nu șoarece/șoricel/șoarec, deși mi-ar plăcea echivalarea asta,
care chiar așa s-a făcut în alte limbi (franceză, limbi slave etc.)
> Eu sunt de acord cu tine, dar pe ambalaj scrie mare „Cooler", ceea
> ce-l face greu de vândut ca „răcitor".
Chiar mă întreb cum s-ar traduce, rezonabil, cooler. Clar, răcitor nu
merge.
Alexandru Szasz wrote: > 2008/6/30 muntealb <munte...@gmail.com>:
>> Pe de altă parte ar trebui importate doar cuvinte care nu au deja un >> corespondent în română. Ce rost are să fie folosit englezismul >> "cooler", prezent peste tot pe forumuri și în reviste dacă se poate >> traduce perfect prin "răcitor" ?
> Eu sunt de acord cu tine, dar pe ambalaj scrie mare „Cooler", ceea > ce-l face greu de vândut ca „răcitor".
Chiar am cautat (fara mare succes) zilele astea un cooler pentru desktopul meu si ma indoiesc ca vinzatorii ar fi reactionat bine daca as fi intrebat altceva decit "aveti un cooler pentru socket A?"
Imi amintesc de vremea cind nu se punea racire activa si pe placile video sau discuri si era simplu, cautai "cooler" daca vroiai un ventilator pentru procesor si "fan" daca iti trebuia ventilator pentru sursa de alimentare.
On 30 Iun, 14:41, "Alexandru Szasz" <alex...@gmail.com> wrote:
> Eu sunt de acord cu tine, dar pe ambalaj scrie mare "Cooler", ceea
> ce-l face greu de vândut ca "răcitor".
Argumentul nu ține și chiar dacă ar ține, ce facem, lăsăm limba pe
mîna comercianților ? Au ajuns comercianții să stabilească
terminologia dintr-un anumit domeniu ? Comercianții de mînă cu
publicitarii au stricat limba impunînd peste tot englezisme pentru a-
și vinde mai bine produsele. Se știe sensibilitatea exagerată a
românilor pentru tot ce ține de străinătate și în mod special ce ține
de spațiul anglo-saxon. Populația s-a lăsat prostită multă vreme
cumpărînd produse de calitate slabă tocmai pentru că scria pe ele în
engleză sau erau promovate cu sloganuri în engleză. Iar acum s-a
trecut de la produse la magazine, hoteluri și orice poate vinde mai
bine dacă are o firmă în engleză.
Foarte multe produse au acum etichete în engleză sau vin ambalate în
cutii pe care e scris doar în engleză. Un exemplu banal e șamponul de
păr, pe care scrie de obicei mare Shampoo (iarăși OO), iar undeva mai
mic (eventual pe partea din spate) scrie și șampon. Nimeni nu cere să
cumpere shampoo, ci șampon. Deci faptul că acum scrie în engleză pe
toate produsele nu înseamnă că trebuie să folosim cuvintele englezești
în locul corespondentelor românești.
Răcitor e traducerea perfectă pentru cooler, acesta e un dispozitiv de
răcire care poate fi format din mai multe componente în funcție de
tehnologia aleasă (răcire cu aer sau cu lichid). La piesele de
calculator răcite cu aer e format de obicei dintr-un radiator
[heatsink] și un ventilator [fan]. Nu sînt singurul care susține că
asta e traducerea potrivită. Dicționarele online propun și ele această
variantă, chiar pe primul loc:
Nicu Buculei, nu știi cum reacționează vînzătorii pînă nu încerci.
Dacă întrebai de "răcitor pentru procesor" în mod sigur ar fi înțeles,
asta dacă ei cumva știu ce înseamnă "cooler" în traducere și nu au
învățat cuvîntul papagalicește (caz care se întîmplă la multă lume).
Acum cîțiva ani dacă întrebai de "inscriptor DVD" vînzătorii nu
înțelegeau din prima, dar acum lucrurile s-au schimbat, inscriptor
apare și în materialele promoționale de la unele magazine ca și la
magazine online ( http://www.flamingo.ro/produse.asp?Categoria=2&cat=3&scat=310 ).
Pe de altă parte vînzătorii de la magazine în general nu sînt
specialiști și în afară de asta nici nu stau prea mult la un loc de
muncă plătit destul de prost, deci este normal ca ei să învețe
papagalicește ce scrie pe cutii și nu să încerce să se documenteze mai
mult. În general comerțul are ca scop doar obținerea de profit și
pentru asta sînt folosite toate mijloacele, mergînd pînă la călcarea
în picioare a limbii, minciuni pe față, publicitate înșelătoare, etc.
Cei care lucrează în comerț nu ar trebui lăsați să dicteze evoluția
limbii, după ei existența unei singure limbi, cea engleză ar fi cel
mai profitabil lucru, pentru că nu s-ar mai cheltui bani pe
localizări. Dar eu cred că pe lista asta se urmărește exact inversul,
adică promovarea localizării în domeniul informaticii, deci ar trebui
ca această promovare să existe și în viața reală, încercînd fiecare în
limita posibilităților să-i obișnuiască pe vînzători cu termenii
românești.
Eu am ajuns la concluzia că orice cuvînt englezesc care conține vocala
dublă OO are mari șanse să fie adoptat de români în forma originală. E
ca și cum particula OO ar fi echivalentul a doi ochi cu o mare putere
de hipnotizare. S-a ajuns și la transformarea cuvintelor românești
care conțin U într-unele care conțin OO, exemplul cel mai umoristic
fiind "pup" transformat în "poop".
Ideea e că există o preluare selectivă a cuvintelor englezești, fiind
preferate cele cu pronunție mai muzicală. Cooler face parte din ele și
ăsta e motivul pentru care e atît de mult folosit, nu faptul că e
scris pe cutii. Pentru că pe alte cutii apare scris "motherboard" sau
"graphics card" și cu toate astea nimeni nu folosește cuvintele
englezești la magazin, ci numai "placă de bază" și "placă video".
On 1 Iul, 11:28, muntealb <munte...@gmail.com> wrote:
> Eu am ajuns la concluzia că orice cuvînt englezesc care conține vocala
> dublă OO are mari șanse să fie adoptat de români în forma originală. E
> ca și cum particula OO ar fi echivalentul a doi ochi cu o mare putere
> de hipnotizare. [...]
Absolut. DOOM2 se pronunță corect duum tuu, cu d și t ușor aspirate, à
l’anglaise.
> Ideea e că există o preluare selectivă a cuvintelor englezești, fiind
> preferate cele cu pronunție mai muzicală. Cooler face parte din ele și
> ăsta e motivul pentru care e atît de mult folosit, nu faptul că e
> scris pe cutii.
Eu zic că acest cuulăr e folosit tocmai pt că nu are o formă
echivalentă ori echivalabilă rezonabil, deși răcitor ar corespunde (în
junețea mea, răcitor se folosea foarte frecvent în loc de frigider,
care – între timp – a devenit uzual).
Pentru că pe alte cutii apare scris "motherboard" sau
> "graphics card" și cu toate astea nimeni nu folosește cuvintele
> englezești la magazin, ci numai "placă de bază" și "placă video".
Nimeni nu a reușit să identifice o lege a împrumuturilor, dar – corect
– astea s-au autohtonizat bine, spre deosebire de mouse ori de cooler,
astea nu.
|
