Învinuirea de "naţionalism" pe care te miri cine i-o aducea de curând
lui Eminescu, ne-a amintit distincţia netă, pe care Petre Ţuţea o
făcea cândva, între naţionalişti şi patrioţi: "Patriot poţi să fii în
mai multe ţări la rând", băga de seamă subtilul gânditor care atâtora
dintre noi ne-a fost profesor fără catalog. "Azi eşti patriot aici,
mâine în Germania, poimâine cine mai ştie unde?... Dar eşti patriot,
căci odată cu cetăţenia pe care ţi-o acordă, legile oricărei ţări te
obligă să fii patriot. A fi patriot este o datorie cetăţenească. A fi
naţionalist este o stare de graţie. Nimeni nu-ţi poate pretinde să fii
naţionalist aşa cum nu-ţi poate cere să fii talentat sau genial. A fi
naţionalist este un noroc, pe care nu-l au prea mulţi".
... A fi naţionalist înseamnă să simţi, să intuieşti, să înţelegi
unicitatea fără de pereche a neamului tău şi să ţii la ea ca la
podoaba sa şi a ta cea mai de preţ.
În lumea în care trăim, funcţionează oare instituţii concepute să
ignore şi, dacă se poate, să anuleze această unicitate?... Mi-e teamă că
da...
Nu le voi pomeni nici numele, nici faptele prin care s-au afirmat
împotriva sentimentului naţionalist. Mă simt dator şi îndreptăţit la o
singură precizare: naţionalismul românesc n-a făcut din nimeni victimă
vreodată... Naţionalismul românesc n-a întins mâna decât spre a feri şi
apăra fiinţa neamului românesc. N-am tânjit decât după noi înşine, în
nădejdea de a ne împlini menirea, de a rodi după părerile noastre,
nestingheriţi de nimeni.
Singurele victime ale naţionalismului românesc au fost cei, fără de
număr, care şi-au trăit, fără să pregete, norocul de a fi
naţionalişti, fără să se lepede de el, ca de un blestem.
- Dumneata ce meserie ai, domnule Ţuţea, l-au întrebat unii, mirându-
se de răspunsurile domnului profesor.
- Eu sunt de meserie român, le-a răspuns înţeleptul, încurcându-le şi
mai şi minţile şi înţelegerea acestui lucru chiar de neînţeles pentru
unii, că marea deşteptăciune în viaţă e să ştii să pierzi, să nu te
fereşti să pierzi. Orice... Numai propria identitate nu... A ta şi a
neamului tău. Rămânând adică credincios ţie însuţi mereu, şi astfel,
precum ziua urmează neabătut nopţii, la fel şi tu nu vei trăda pe
nimeni... Şi în primul rând nu-ţi trăda neamul, reperul cel mai sigur al
identităţii celei neschimbătoare, demnă de acest nume.
Ne-am necăjit, ascultând la BBC cu câtă neînţelegere era folosit
cuvântul naţionalist ca un stigmat de grele păcate. Căci sunt şi
dintre aceia care, neputând trăi înţelesul acestui cuvânt, nu se
sfiesc să-l omologheze anapoda, în serie sinonimică cu şovin, xenofob,
antisemit etc. Ne paşte, din această confuzie, o mare primejdie:
conform legii că nimic nu se pierde, totul se transformă, se
transferă, odată cu decăderea cuvântului naţionalist din sensul său,
să nu se producă o înnobilare de sens a celorlalte, să nu le facem
cumva, prin această sinonimie cu naţionalist, tolerabile, suportabile
ca realităţi...
N-o fi aceasta intenţia celor ce ne-au propus această sinonimie, dar
este în obişnuitul lucrurilor ca rezultatul să se întoarcă împotriva
scopului urmărit, atunci când te pomeneşti doar aşa, ca să te afli în
treabă, să nu pierzi ocazia... Vorba aceluiaşi Petre Ţuţea: aflarea în
treabă, ca metodă de lucru la Români...
n noul context, tot mai multi analisti politici, dar si politicieni
sau lideri de opinie, consideră că democratia si nationalimul nu pot
coexista, fiind două fenomene aflate în contradictie. Desi recunosc că
ideea natională a constituit una dintre cele mai puternice forte
politice în ultimele două secole, acestia privesc nationalismul ca pe
un fenomen în esentă antidemocratic. Respingerea neconditionată a
nationalismului, inclusiv a celui liberal, democratic si
constitutional, s-a dovedit însă un demers pripit.Astazi este...
democratie.Ai dreptul sa gandesti liber, sa te asociezi liber...
TEORETIC! Minoritatile nationale/sexuale, au mai multe drepturi ca
majoritatea, iar unii de prea bine ce-o duc s-au cam ametit. Acum ai
"libertatea" de a te pronunta si asupra politicii si asupra
societatii, dar nu prea iti mai vine: imediat vei fi etichetat:
fanatic, extremist, bigot, necivilizat, obraznic, etc.. De cine? De
urmasii celor care pe vremurile de trista ocupatie rosie se mirau de
"prostia" celor din inchisori. Dar nu numai de ei ci si de comunistii
care au infestat si pe altii cu modul lor de gandire bolnav - nu ca
vesticii "democrati" ar judeca mai sanatos.Intrebarea e: cum ii
deosebesti pe unii de ceilalti? Cum stii care-i naiv si care-i viclean
si te ispiteste? Simplu: cel naiv te vede, face misto de tine apoi
pleaca afisand un ranjet tamp. Cel viclean, sta langa tine, te
studiaza. Cum zicea si Parintele Cleopa, de drac mai scapi ca-ti faci
cruce si fuge, dar de omul viclean nu. Apoi, comunistii (ma refer la
mentalitatea comunista, nu neaparat la membrii simpli de partid, sper
ca ati priceput) te eticheteaza acum, la cateva decenii dupa
disparitie, precum o faceau si odinioara: esti extremist, esti ANTI-
SISTEM, esti fanatic, gandesti dezechilibrat - ESTI UN PERICOL !! ESTI
UN BANDIT!! Dac-ar fi dupa ei, te-ar lega fedeles, ti-ar inscena un
proces, cum faceau si pe vremuri si pac! te trezeai subit cu zeci de
ani munca silnica.
Unii, mai destepti, cu studii in afara (desi nu musai, dar oricum cu
studii) ne intreaba sarcastic: "dar voi cine sunteti, urmasii lu'
Fotie?". Altii, mai saraci in istorie ti-arunca-n fata simplu si
nonsalant: "extremistule", "fanaticule". Nu conteaza daca vorbesc cu
un Batran vazator cu duhul, ori un taumaturg, sau exorcist. Nu merge
pe linia partidului, afara cu el. Banditul! Cum isi permite? Pe langa
acestia, se aduna ciorchine si blegomanii care nu stiu pe ce lume
traiesc si spun si ei in ton cu orchestra: "Ai mai vazut, monser,
atata mojicie?" Hm! Si, dandu-si ochii peste cap, isi continua mersul.
Un reputat analist al fenomenului nationalist postcomunist, filosoful
georgian Ghia Nodia răspunde transant: ideea de nationalism este
imposibilă, chiar de neimaginat, fără ideea de democratie si implicit,
nu poate exista niciodată democratie fără nationalism, "ambele sunt
legate într-un soi de mariaj complicat, incapabile să existe una fără
cealaltă, dar trăind laolaltă într-o permanentă stare de tensiune"
Legea lui Eminescu, care ne ramane, e simpla: "Oare n-am uitat cumva
ca iubirea de patrie nu e iubirea braz-dei, a taranei, ci iubirea
trecutului?".
Astept parerile voastre: